Clorura de iridiu (III).este un compus anorganic important compus în principal din iridiu și clor. Formula sa moleculară este IrCl3, CAS 10025-83-9, iar greutatea moleculară este 271,34. Este o pulbere solidă de culoare verde închis, cu un luciu metalic. Are un punct de topire și de fierbere ridicat, cu un punct de topire de 269 de grade și un punct de fierbere de sublimare. În aer, clorura de iridiu (III) este predispusă la absorbția umidității și la delicscență. Are proprietăți chimice multiple, inclusiv stabilitate, solubilitate și magnetism. Are stabilitate ridicată și nu reacționează cu oxigenul și vaporii de apă din aer la temperatura camerei. La temperaturi ridicate, are o bună stabilitate termică și poate rezista la temperaturi mai ridicate. În plus, are paramagnetism și un număr de electroni nepereche de 1, prin urmare are magnetism slab. Sub acțiunea unui câmp magnetic extern, momentul magnetic se va devia, prezentând un fenomen de magnetizare. Poate fi folosit ca materie primă pentru prepararea altor compuși de iridiu și poate fi utilizat în sinteza compușilor organometalici, materialelor suport pentru catalizator, dispozitive electronice și alte domenii. În plus, poate fi folosit și în cercetarea preparării materialelor supraconductoare la temperatură înaltă, oferind noi idei și metode pentru dezvoltarea materialelor supraconductoare.
(Link produs: https://www.bloomtechz.com/chemical-reagent/laboratory-reagent/iridium-iii-chloride-cas-10025-83-9}.html)
Clorura de iridiu (III) este un compus anorganic ale cărui proprietăți chimice includ în principal stabilitatea, solubilitatea, magnetismul și activitatea catalitică.
1. Stabilitate
Iridiu (III) Clorul are stabilitate ridicată și poate rezista influenței oxigenului și vaporilor de apă din aer la temperatura camerei. Nu reacționează cu aceste gaze și își menține proprietățile chimice originale. Această stabilitate permite ca clorură de iridiu să fie utilizată în siguranță în viața de zi cu zi.
În plus, clorura de iridiu prezintă, de asemenea, o bună stabilitate termică în medii cu temperaturi ridicate și poate rezista la temperaturi mai ridicate. Aceasta înseamnă că în anumite reacții chimice care necesită utilizarea unor temperaturi ridicate, poate fi folosit ca catalizator sau reactant fără a fi descompus.
În plus, are și stabilitate chimică bună. Nu reacționează cu majoritatea acizilor și bazelor, menținându-și proprietățile chimice originale. Această stabilitate permite clorurii de iridiu să reacționeze cu alte substanțe chimice fără a fi distrusă.
2. Solubilitate
Clorura de iridiu (III) are solubilitate bună în apă și solubilitate în solvent organic. Se poate dizolva cu ușurință în apă și are o solubilitate relativ mare în apă. Între timp, se poate dizolva și în solvenți organici, cum ar fi etanolul și eterul. În timpul procesului de dizolvare, clorura de iridiu (III) va interacționa cu moleculele de solvent, ceea ce poate fi realizat prin formarea de legături de coordonare sau ionice. Prin urmare, în timpul procesului de dizolvare, clorura de iridiu (III) poate forma complecși sau compuși ionici cu molecule de solvent. Formarea acestor complecși sau compuși ionici ajută la îmbunătățirea solubilității clorurii de iridiu (III) în apă și solvenți organici.
3. Magnetism
Clorura de iridiu (III) este un compus cu proprietăți chimice speciale, care are un număr de electroni nepereche de 1, făcându-l paramagnetic. Aceasta înseamnă că sub acțiunea unui câmp magnetic extern, electronii din jurul nucleului atomic al clorului de iridiu vor fi perturbați și deviați, rezultând momente magnetice. Acest moment magnetic va interacționa cu un câmp magnetic extern, determinând clorură de iridiu să manifeste magnetizare. Datorită numărului său relativ scăzut de electroni nepereche, magnetismul clorului de iridiu este relativ slab, dar acest lucru nu îl împiedică să joace un rol important în domeniul magnetismului.
4. Activitate catalitică
Clorura de iridiu (III) are o gamă largă de aplicații în domeniul catalizei și este un catalizator foarte important. În sinteza organică, clorura de iridiu (III) poate cataliza reacția de hidrogenare a olefinelor, alchinelor și a altor compuși, transformându-i în compuși organici mai saturati. În plus, poate cataliza și reacția de oxidare a compușilor precum alcoolii și aldehidele, transformându-le în acizi carboxilici sau compuși cetonici. În plus, clorura de iridiu (III) poate fi utilizată și pentru alte tipuri de reacții, cum ar fi reacțiile de hidrogenare de reducere și reacțiile de carbonilare. Datorită performanței sale catalitice eficiente și proprietăților chimice stabile, clorura de iridiu (III) a fost utilizată pe scară largă în multe căi de sinteză organică.
Următoarele sunt câteva formule comune de reacție chimică pentru clorul de iridiu (III):
1. Reacția cu apa: IrCl3 + 3H2O → IrCl3(OH)3 + 3HCI
Această reacție reprezintă reacția clorurii de iridiu (III) cu apă pentru a produce IrCl3 (OH) 3 și HCl. În timpul reacției, clorura de iridiu (III) interacționează cu moleculele de apă pentru a forma complecși IrCl3(OH) 3şi HCI.
2. Reacția cu CO: IrCl3 + CO → IrCl2(CO)2 + Cl2
Această reacție reprezintă reacția dintre clorura de iridiu (III) și CO pentru a produce IrCl2 (CO) 2 și Cl2. În timpul reacției, clorura de iridiu (III) interacționează cu moleculele de CO pentru a forma un IrCl complex.2(CO)2și un atom de clor în stare liberă.
3. Reacția cu olefine: IrCl3 + 3C2H4→ IrCl3(C2H5)3 + 3HCI
Această reacție reprezintă reacția clorurii de iridiu (III) cu olefine pentru a produce IrCl3 (C2H5) 3 și HCl. În timpul reacției, clorura de iridiu (III) interacționează cu moleculele de olefină pentru a forma complexe IrCl3(C2H5)3şi HCI.
4. Reacția cu alcoolul: IrCl3+ 3ROH → IrCl3(SAU)3+ 3HCI
Această reacție reprezintă reacția clorurii de iridiu (III) cu alcoolul pentru a produce IrCl3 (OR) 3 și HCl. În timpul reacției, clorura de iridiu (III) interacționează cu moleculele de alcool pentru a forma complecși IrCl3(SAU)3şi HCI.
Structura clorurii de iridiu (III) poate fi descrisă ca un compus compus din ioni Ir3+ și ioni Cl -. Acest compus are o structură ordonată pe distanță lungă, în care fiecare ion Ir3+ este înconjurat de șase ioni Cl -, formând o structură octaedrică. Această structură octaedrică este aranjată în mod repetat în spațiu, formând o structură de rețea tridimensională. Există un gol octaedric în jurul fiecărui ion Ir3+, care este ocupat de șase ioni Cl -, formând o structură stabilă.
În plus, structura clorurii de iridiu poate fi descrisă în detaliu prin studii cristalografice cu raze X. Prin această tehnologie, putem obține informații precise despre distanță și unghi între atomii din cristal. În structura cristalină a acestui produs, fiecare atom de Ir este situat într-un mediu octaedric înconjurat de șase atomi de Cl. Această structură octaedrică este formată din legături de coordonare între atomii de Ir și atomii de Cl. Fiecare atom de Ir formează legături de coordonare cu trei atomi de Cl, iar aceste legături de coordonare sunt orientate la vârfurile octaedrului.
În plus, structura cristalină poate fi descrisă și ca o structură stratificată repetitivă. În această structură, fiecare atom de Ir și atomii de Cl din jur formează o structură stratificată. Aceste structuri stratificate sunt dispuse în mod repetat în spațiu, formând o structură cristalină completă. Fiecare structură stratificată conține un mediu octaedric compus din atomi Ir și Cl, care formează în mod repetat structuri ordonate cu rază lungă în spațiu.
Istoria dezvoltării clorurii de iridiu (III) poate fi urmărită până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când oamenii de știință au început să studieze și să pregătească compuși cu halogenură de iridiu. Înainte de aceasta, cercetările privind proprietățile chimice și compușii iridiului ca element metalic rar au fost relativ limitate. Cu toate acestea, odată cu dezvoltarea industriei și a științei și tehnologiei, importanța iridiului și a compușilor săi a fost recunoscută și apreciată treptat.
În cercetările timpurii, oamenii de știință au preparat cu succes clorura de iridiu (III) prin reacția iridiului și clorului gazos la temperaturi ridicate. Cu toate acestea, această metodă de preparare are un randament scăzut și este dificil de obținut compuși puri. Prin urmare, în următoarele decenii, oamenii de știință au căutat metode mai eficiente pentru a prepara acest produs.
După intrarea în secolul al XX-lea, odată cu progresul continuu al cercetării chimice și al tehnologiei experimentale, cercetarea asupra clorului de iridiu (III) a fost, de asemenea, aprofundată și dezvoltată în continuare. Cercetătorii au descoperit că prin folosirea clorurii de iridiu și amoniu ca materii prime și reacționând la temperaturi ridicate, se poate obține clorură de iridiu (III) de puritate mai mare. Această metodă de preparare a fost folosită până în zilele noastre și a devenit metoda de preparare
Una dintre principalele abordări.
Pe lângă dezvoltarea metodelor de preparare, domeniile de aplicare sunt, de asemenea, în continuă extindere. În cercetările timpurii, a fost folosit în principal ca catalizator și reactiv chimic. Cu toate acestea, odată cu dezvoltarea științei și tehnologiei și extinderea domeniilor de aplicare, aceasta a fost aplicată treptat în domenii precum materialele optoelectronice, dispozitivele electronice și pilele de combustibil. În plus, a fost utilizat pe scară largă în sinteza altor compuși de iridiu, oferind o perspectivă mai largă pentru aplicarea elementelor de iridiu.